Povestea oraşului dispărut, din mijlocul Timişoarei

În 1891, un oraş cum nu a mai fost altul a fost ridicat la Timişoara, nu departe de zidurile cetăţii. Se întindea pe 82 000 metri pătraţi, pe suprafaţa ocupată azi de parcurile Copiilor şi Rozelor. Clădiri spectaculoase, cu turnuri şi steaguri, au rămas surprinse în instantaneele vremii. Numai acolo, pentru că “oraşul” din mijlocul Timişoarei a fost construit pentru doar câteva luni.

„Oraşul” despre care vorbim era Expoziţia Industrială şi Agricolă din Banat. Evenimentul, care a reunit peste 3000 de expozanți, a avut loc pe malul Begăi, pe terenul din glacis devenit parc și amenajat de Wilhelm Muhle.

INTRAREA PRINCIPALĂ (Foto: banaterra.eu)
ALEEA PRINCIPALĂ ŞI PAVILIONUL ZAHĂRULUI (Foto: banaterra.eu)

Deschisă cu fast la 19 iunie 1891, Expoziţia Industrială şi Agricolă din Banat a primit vizitatori timp de patru luni, din toate colţurile Europei. S-a bucurat de un succes atât de mare, încât numărul tramvaielor a fost suplimentat pentru a face faţă publicului interesat. Printre cei care au vizitat expoziţia s-a numărat şi Franz Josef I, în 16 septembrie 1891.

PAVILIONUL SOCIETĂŢII DE CĂI FERATE A AUSTRO-UNGARIEI (Foto: banaterra.eu)
PAVILIONUL RESTAURANT (Foto: banaterra.eu)

În mijlocul parcului, a fost ridicat un pavilion industrial, după planurile arhitectului Ede Reiter, cel care care a realizat și Internatul și biserica Notre Dame, Palatul Casei de Economii din Iosefin sau Palatul Anheuer. În jurul pavilionului principal, alte construcții, majoritatea din lemn, serveau diverșilor expozanți, precum Căile Ferate de Stat, Fabrica de Tutun, Baiersdorf, Biach & Comp, Jakob Spitzer etc.

De la intrarea principală, la marele restaurant sau la amenajarea în stil francez a parcului din faţa halei industriale, fiecare colţ era spectaculos. Evenimentul a beneficiat de un catalog de 120 de pagini, editat în germană şi maghiară, şi a fost imortalizat de Jozsef Kossak, în calitate de fotograf oficial.

Fenomenul expoziţiilor industriale a luat naştere în Imperiul Britanic. Primul eveniment avut loc în 1851, în Londra. Etalarea realizărilor economiei se făcea în cadrul unor construcţii monumentale, care fermecau vizitatorii. Un palat de sticlă, ridicat atunci, a rămas intact şi a putut fi vizitat până în 1936, când a fost distrus accidental de un incendiu. Turnul Eiffel, una dintre cele mai celebre construcţii, la ora actuală, în lume, le-a rămas francezilor în urma expoziţiei universale din 1889. Cât pe ce să fie demolat la finalul evenimentului, controversatul monument a rămas, totuşi, în picioare şi este astăzi un simbol al Parisului.

La Timişoara, nici măcar una dintre construcţiile ridicate cu ocazia expoziţiei industriale din 1891 nu a supravieţuit evenimentului. Ele au putut fi admirate, doar pentru o vară, de cei 44 000 de locuitori ai oraşului şi celelalte câteva mii de vizitatori din afara lui. Au rămas însă Parcurile Copiilor şi Rozelor de astăzi, a căror amenajare a continuat după eveniment, profitându-se inclusiv de fondurile private ale expozanţilor.

LOCAŢIE: Parcul Rozelor, Parcul Copiilor
CITEŞTE ŞI: Cum se distrau timişorenii în Luna Parc