Este cel mai fotografiat loc din Timişoara, în fiecare primăvară. A ajuns o emblemă pentru oraş, în ţară şi în străinătate. Tunelul de copaci înfloriţi din Parcul Catedralei nu are doar farmec şi culoare, ci şi o istorie care se întinde pe mai bine de un secol.
Primul parc a fost amenajat în acest loc de către celebrii grădinari timişoreni Franz Niemetz şi Árpád Mühle. Se întâmpla în 1887. Asociaţia de Tir din Timişoara, condusă de Heinrich Baader, primise din partea oraşului terenul, unde a fost ridicat un poligon după planurile lui Ede Reiter. În jurul acestuia a luat naştere parcul amenajat de Niemetz şi Mühle, de care se îngrijea permanent grădinarul Johann Neu.
Linia de cale ferată Timişoara-Baziaş trecea chiar prin centrul terenului. Astfel, locaţia nu s-a putut dezvolta într-un parc public propriu-zis, asemenea Parcului Scudier, de peste liniile de tramvai. A fost nevoie de câteva zeci de ani şi de schimbarea traseului căii ferate, în 1932, pentru ca autorităţile să aprobe un plan de amenajare.
Construcția Catedralei
Povestea parcului, aşa cum îl cunoaşteam azi, este strâns legată de construcţia Catedralei Mitropolitane din Timişoara. După Primul Război Mondial, noua administraţie românească dorea un lăcaş de cult central pentru credincioşii ortodocşi. S-a reînfiinţat parohia din Cetate şi a început o campanie de donaţii pentru ridicarea unei biserici cu o capacitate de 50 000 de persoane.
Construcția Catedralei a început în 1936 şi a durat patru ani. În 1946, după încheierea lucrărilor la Catedrală, a fost amenajat şi parcul din spatele bisericii. Au fost construite alei, au fost plantaţi arbuşti, castani, salcâmi şi magnolii. Locaţia de pe malul Begheiului s-a transformat, treptat, în locul preferat de plimbare al timişorenilor.