Denumirile străzilor din Timişoara la 1750

Locuitorii Timişoarei şi-au denumit singuri străzile, timp de secole, fără ca vreo lege sau autoritate să intervină. Care erau străzile cetăţii, de unde le venea numele şi, mai ales, cum se orientau timişorenii acum aproape 300 de ani, în interiorul fortificațiilor?

SUMAR

1. Nume asociate clădirilor din vecinătate
2. Străzi cu nume de personalităţi
3. Hanuri ca puncte de reper
4. Case cu semne particulare

La 1758, cele mai multe denumiri de străzi erau asociate clădirilor sau obiectivelor administrative din vecinătate.

Nume asociate clădirilor din vecinătate

La acea vreme, Timişoara avea două primării, rasciană şi germană, prima situată pe locul actualului liceu Nikolaus Lenau, a două fiind în clădirea din Piaţa Libertăţii cunoscută azi ca Primăria Veche. Actuala stradă Emanoil Ungureanu, axă pentru cele două primării, se numea atunci Stadthausgasse (Primăriei).

Paralelă cu Stadthausgasse, Wienergasse (Strada Vienei) începea de la strada Lucian Blaga a zilelor noastre, continua cu Vasile Alecsandri, apoi Sergent Constantin Muşat şi se încheia în faţa Porţii Vienei, principala cale de acces în Cetatea Timişoarei.

Petervardeinergasse (Petrovaradinului) cuprindea străzile Emanoil Ungureanu şi Alba Iulia şi se oprea în faţa porţii Petrovaradinului (Belgrad), într-o piaţetă numită simplu Thorplatzl (piaţeta porţii), în faţa Operei de azi.

Strada Lucian Blaga apărea pe hărţile secolului al XVIII-lea ca Schlossgasse (Castelului). Strada Augustin Pacha, cea care duce spre Domul Catolic, se numea, previzibil, Domkirchengasse (Domului). Postgasse (Poştei) se afla la începutul străzii Coriolan Brediceanu, acolo unde Spitalul orăşenesc adăpostea inclusiv Poşta şi remiza poştalioanelor.

Alte denumiri de străzi din Timişoara, la mijlocul secolului al XVIII-lea, aveau legătură cu aspectul spaţiului în care erau amplasate.

Strada dintre palatele Deschan şi Mercy, azi Petre Ţuţea, era cunoscută timişorenilor de altădată ca Engegasse (Aleea Îngustă). Strada Oituz se numea Wallgasse (Zidului).

Piaţa Sfântul Gheorghe (pe atunci, Piaţeta Iezuiţilor), era mărginită de două străzi cu denumiri sugestive. Aleea care pornea din strada 9 Mai spre strada Proclamaţia de la Timişoara se numea Schanzgasse (Şanţului). Aleea care începea din 9 Mai şi continua cu strada General Praporgescu de astăzi era cunoscută ca Leittergasse (Scării).

Străzi cu nume de personalităţi

În fine, câteva dintre cele mai importante străzi ale cetăţii Timişoarei din secolul al XVIII-lea purtau numele unor personalităţi.

Strada Mărăşeşti se numea Elisabethegasse, după Elisabeta Cristina de Brunswick-Wolfenbüttel, soţia împăratului Carol al VI-lea şi mama Mariei Terezia.

Carol al VI-lea, împărat al Sfântului Imperiu Roman între 1711-1740, rege al Ungariei, al Boemiei şi principe al Transilvaniei, avea o stradă închinată lui: Carolgasse, corespunzătoare străzilor Matei Corvin şi Augustin Pacha din zilele noastre. Străzile Gheorghe Lazăr, Palanca şi Piaţa Vlad Ţepeş formau, în secolul al XVIII-lea, o singură stradă, denumită Theresagassse, în cinstea Mariei Terezia a Austriei.

Singura denumire care se mai păstrează şi în prezent este Eugenygasse, după Prinţul Eugeniu de Savoya, conducător al armatei ce a eliberat cetatea Timişoarei de sub dominaţia otomană, în 1716.

Hanuri ca puncte de reper

Cum numele străzilor nu erau oficiale, până la 1859, timişorenii se orientau şi în funcţie de cârciumile şi hanurile celebre în epocă.

În staţia poştalionului care asigura transportul între Sibiu şi Viena, la intersecţia străzilor Augustin Pacha şi Eugeniu de Savoya de astăzi, se afla hanul La Trompetist, numit astfel de proprietar, fost trompetist în Armata Imperială.

În Piaţa Unirii, în clădirea şcolii Nikolaus Lenau, funcţiona acum trei secole un han renumit mai ales printre coloniştii şvabi sau călătorii care veneau de la Lipova ori Arad. Hanul se numea Şapte Prinţi Electori şi era, în acelaşi timp, şi punct de orientare prin cetate pentru locuitorii vremii. În partea opusă a pieţei se aflau ospătăriile La Trei Husari şi La Elefant.

Case cu semne particulare

Tot pentru a defini mai bine spaţiul, casele vremii erau construite cu un semn, o particularitate care să le deosebească între ele.

Casa cu Axa de fier, din Piața I.C. Brătianu de azi, are fixată în nișa de la colț o axă de fier de 2,5 metri, despre care se spune că ar fi osia carului lui Eugeniu de Savoya.

De acelaşi eveniment se leagă şi istoria Casei Prinţului Eugen, pe strada Eugeniu de Savoya numărul 24, ridicată în 1817, pe locul porţii Forforoza. Deasupra uşii, proprietarul a fixat un basorelief care să amintească de vechea poartă, prin care Eugeniu de Savoya a intrat în cetatea Timişoarei după capitularea turcilor.

Tot ca semn de casă a fost instalat, cel mai probabil, şi pomul de fier în clădirea de la intersecţia străzilor Proclamaţia de la Timişoara şi Francesco Griselini. Impresionat de copacii breslelor văzuţi în călătoriile prin Imperiu, proprietarul, negustorul Andrei Trandafir, i-ar fi comandat unul similar meşterului Moritz Heim. Astfel, din 1828 până astăzi, clădirea a rămas un punct de reper sub numele de Casa cu Pomul de fier.

SURSE:

Ioan Haţegan, Legendele Timişoarei, Ed. Banatul, Timişoara 2016

CITEŞTE ŞI: Egipt, Palestina, Tenerife. Unde călătoreau timişorenii în anii ’30?