Timișoara, în 5 zile

Vă aflați în Timișoara pentru 5 zile? Aveți timp suficient să pătrundeți tainele orașului, să îl străbateți în lung și în lat, ba chiar să depășiți granițele lui.

<>

Piața Victoriei


Este cea mai mare piață din Timișoara și este considerată centrul orașului. A fost străbătută de fortificaţiile vechii cetăţi habsburgice.

Dintre clădirile de azi, singura care exista la începutul secolului al XX-lea era Opera, finalizată în 1875. Zidurile cetății au dispărut şi au lăsat, încet-încet, locul palatelor în stil Secession, ridicate începând cu 1912. Între 1936-1941, aici a fost construită Catedrala Mitropolitană Ortodoxă, a doua cea mai înaltă biserică din România.

Numele pieței e legat de Revoluţia din decembrie 1989. În 20 decembrie, Timişoara revoluţionară fierbea şi îşi plângea deja primii martiri. Din balconul Operei, s-a solicitat demisia lui Nicolae Ceaușescu. Convinşi că au armata alături, manifestanţii au declarat oraşul liber de comunism. Cei peste o sută de mii de oameni s-au aşezat în genunchi, cu faţa spre Catedrală şi au rostit „Tatăl Nostru”. Este unul dintre cele mai emoţionante momente din istoria Timişoarei, asociat locului care de atunci poartă numele de Piaţa Victoriei.

O seară la teatru

Ca niciun alt oraș din Europa, Timișoara are teatre de stat în trei limbi: română, germană și maghiară. Reprezentațiile au loc, în principal, în clădirea Palatului Culturii (Opera), aflată în Piața Victoriei.

Castelul Huniade

Aici se afla castelul construit de Carol Robert de Anjou și reconstruit, după cutremurul din 1443, de Ioan de Hunedoara. Aspectul actual datează de la renovarea din 1856. Castelul adăpostea Muzeul Banatului, însă de câțiva ani este în renovare și poate fi admirat doar din exterior.

<>

Piața Unirii


Pentru mulți, Piața Unirii este cel mai frumos loc din Timișoara. Fermecătoarea piață barocă a început să se contureze începând cu 1733, între zidurile cetății habsburgice.

Mai întâi a fost ridicat Domul Romano-Catolic (1736-1774), în stilul baroc. În partea opusă a pieței, a fost construită Catedrala Ortodoxă Sârbă și Palatul Episcopiei Ortodoxe Sârbe. În mijlocul pieței, Monumentul Sfintei Treimi sau Coloana Ciumei (1740) amintește de încheierea epidemiei de ciumă din Banat. Cea mai fotografiată clădire e Casa Brück, construită in 1910, în stil Secession.

În 10 august 1919, în Piața Unirii a avut loc adunarea populară în care s-a votat unirea Banatului cu România. Este evenimentul care a dat numele pieței.

Restaurante, cafenele, baruri

Pierdeți-vă pe străzile dintre Piața Unirii și centrul Timișoarei – sunt complet pietonale. Veți regăsi aici o mulțime de restaurante, cafenele și baruri – locuri de relaxare, de luat masa, dar și oaze de distracție.

Expoziții de artă

Impunătorul Palat Baroc din Piața Unirii adăpostește expozițiile Muzeului de artă. Clădirea menită să reflecte puterea imperială habsburgică a fost ridicată începând cu secolul al XVIII-lea, extinsă și modificată până a ajuns la forma actuală.

Fortificațiile vechii Timișoare

Situat în apropierea Pieței Unirii, Bastionul Theresia este singurul care mai există din vechea cetate austriacă. Fortificarea a debutat în 1732, chiar în acest loc, bastionul fiind numit în cinstea Mariei Terezia a Austriei. În prezent, bastionul adăpostește restaurante și baruri.

Memorialul Revoluției

Muzeul, aflat pe Strada Oituz nr. 2B, este închinat evenimentelor care au avut loc la Timișoara, în decembrie 1989. O vizită aici este vitală pentru a înțelege regimul comunist și importanța Revoluției în istoria țării.

Sursa foto: Facebook, Memorialul Revoluției din Timișoara

<>

Canalul Bega


Istoria Canalului Bega din Timișoara începe cu anul 1728. Guvernatorului Banatului de atunci, Florimund Mercy, a dat ordin ca terenurile inundabile din jurul Timişoarei să fie asanate și apa, direcţionată printr-un canal. Așa a apărut, după zeci de ani de construcție, canalul cu o lungime de 114 km, care se întinde pe teritoriile României și Serbiei de azi.

De istoria Canalului Bega se leagă două premiere ale Timișoarei: este primul canal navigabil construit pe teritoriul de azi al României și primul, din același spațiu, cu transport în comun pe apă, inaugurat în 1869 și reluat, după zeci de ani de pauză, în 2018.

Plimbări cu bicicleta

În anii recenți, malurile au fost amenajate cu alei și piste de biciclete, care vă vor conduce prin cele mai întinse și mai vechi parcuri ale Timișoarei: Parcul Scudier, Justiției, Rozelor, Copiilor, Regina Maria și Uzinei.

Plimbări cu vaporul

Grație unui proiect cu fonduri europene, pe canalul Bega circula șapte ambarcațiuni Vaporetto. Din luna martie până la începutul lunii decembrie, curse regulate au loc între Ecluza Sânmihaiu Român și Castelul de apă/Uzina de apă. Detalii aici.

Pentru o experiență aparte, urmăriți evenimentele și petrecerile pe Bega organizate pe Vaporul Pelican.

CITEȘTE ȘI: GALERIE FOTO: Timișoara înainte de 1900

<>

Muzeul Consumatorului Comunist & Teatrul Auăleu, Muzeul Uneltelor

Tot la pas se poate ajunge, din centrul Timișoarei, și în cartierul istoric Elisabetin. Aici a fost amenajat, la subsolul unei clădiri, Muzeul Consumatorului Comunist, sub forma unei locuințe în care timpul pare că a stat pe loc. Un loc care îi va uimi pe vizitatorii din Occident, îi va amuza pe cei născuți după căderea comunismului și le va trezi amintiri celor care au trăit acea epocă.

În aceeași clădire se află și singurul teatru independent din Timișoara și, totodată, unul dintre cele mai frecventate din oraș: Teatrul Auăleu. Rezervați din timp bilete, pentru că piesele sunt mai mereu sold out: https://www.facebook.com/aualeu.teatru/

Muzeul Consumatorului Comunist

Veți regăsi aici toate obiectele comune unei gospodării din perioada comunistă, de la jucăriile din camera copilului, la ustensilele de bucătărie și articolele de igienă personală.

Sursa foto: Facebook, Muzeul Consumatorului Comunist

<>

Parcul Regina Maria, Piața Traian, Fabrica de bere

Pe malul Begheiului a fost amenajat și primul parc din Timișoara: Parcul Regina Maria din zilele noastre. Amenajarea s-a făcut între anii 1849 şi 1861, după modelul primei grădini publice din Viena, Volksgarten. În 1910, parcul a fost înconjurat cu un gard de piatră, care s-a păstrat până în zilele noastre. Aflat la Timişoara cu ocazia Expoziţiei Industriale şi Agricole din Banat, în 1891, împăratul Franz Iosef şi-a programat şi o vizită în acest parc.

O replică mai mică a Pieței Unirii, Piața Traian a apărut în aproximativ aceeași perioadă, parte a planurilor autorităților habsburgice. Era centrul cartierului istoric Fabric, care grupa în epocă producția locală și pe meșteșugarii orașului. Cea mai veche construcție din piață este biserica în stil baroc Sfântul Gheorghe (1745-1755). Alături, în 1895, a fost ridicat Palatul Comunității Sârbe.

Puține clădiri au fost deja renovate (Casa cu maimuțe sau Palatul Ștefania), altele, la fel de frumoase, își așteaptă rândul (Palatul Mercur).

Biserica Millenium

Între Piața Traian și Parcul Regina Maria, veți admira maiestuoasa Biserică Millenium, cea mai mare biserică romano-catolică din Timișoara. Temelia a fost pusă în 1896, în cinstea aniversării a 1000 de ani de la formarea statului maghiar.

O cafea în Piața Traian

Mult timp neglijată, Piața Traian redevine, încet-încet, locul animat din urmă cu un secol. Savurați o cafea de la unul dintre localurile din zonă și imaginați-vă cât de frumos va fi totul complet renovat.

Sursa foto: Facebook, AMPM.fabric

Fabrica de bere

Timișoara se poate lăuda cu una dintre primele fabrici de bere de pe teritoriul României. Chiar în incinta ei, funcționează un restaurant cu specific românesc, unde merită servită și o bere nefiltrată. Locația e la doar zece minute distanță de mers de Piața Traian.

Sursa foto: Facebook, Curtea Berarilor Timișoreana – La Fabrică

<>

Iulius Town


Cel mai mare complex comercial din Timișoara se află la un sfert de oră de mers pe jos de centrul orașului. Cu 450 de magazine, are cea mai mare suprafață de retail din afara Bucureștiului. Iulius Town mai include clădiri de birouri și de locuit, restaurante, cafenele, 4000 de locuri de parcare și chiar un parc cu un mic lac.

Cinematograful cu 12 săli, între care nouă 3D, oferă și experiența Cinema VIP, adică cină și film all inclusive.

Târguri și concerte

Deseori, grădinile Iulius Town devin gazde pentru târguri, concerte și expoziții.

Sursa foto: Facebook, Iulius Town Timișoara

Muzeul Uneltelor

Un muzeu privat din Timișoara, care merită vizitat, se află în apropiere de Iulius Town. Minunați-vă aici de cele peste 20.000 de unelte, din toate domeniile. Încercați să ghiciți la ce au fost utile și pregătiți-vă să aveți surprize.

Sursa foto: Facebook, Muzeul Uneltelor

CITEȘTE ȘI: Minunea din Piața Maria

<>

Muzeul Apei


Prima uzină de apă a Timișoarei, cunoscută mai ales datorită spectaculoasei forme de OZN, și-a deschis de curând porțile ca… Muzeu al Apei. Complexul de clădiri datând din 1914, creație a prolificului arhitect șef al Timișoarei, László Székely, a fost complet renovat și merită vizitat. Locația se află în zona de sud a Timișoarei, departe de centru, și este înconjurată de o zonă verde, atent conservată.

Tururi ghidate, ateliere și activități pentru copii

Vizitatorii mici și mari pot afla aici povestea apei, a uzinei monument, pot participa la activități educative, ateliere și spectacole.

Sursa foto: Facebook, Muzeul Apei Timișoara

CITEȘTE ȘI: Istoria tunelului de flori din Timișoara

<>

Pădurea Verde & Muzeul Satului Bănățean


Plantată în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, în partea de nord-est a Timișoarei, Pădurea Verde este și astăzi plămânul orașului. Include exemplare, unele chiar seculare, de stejar, frasin, cer sau arțar. Este străbătută de poteci și trasee pentru bicicletă. În apropierea ei a fost amenajat Muzeul Satului Bănățean.

Muzeul Satului Bănățean

Pe lângă casele istorice aduse din diversele regiuni rurale ale Banatului, inedit aici este centrul civic reconstituit din Primărie, Biserică, Școală, Casă Națională și cârciumă. Un colț din satul de demult, accesibil vizitatorilor.

<>

Piața Badea Cârțan & Ocsko Flavia


Fructele și legumele românești au un gust aparte, așa că merită să faceți un drum până în piață, dacă vă aflați în Timișoara vara sau toamna devreme. Piața Badea Cârțan se află la 30 de minute de mers pe jos de zona centrală. Veți găsi aici producători locali și marfă proaspătă. În trecut, în aceeași locație se afla Piața de Fân.

Piețele de vechituri sunt o destinație populară, peste tot în Europa. Și la Timișoara, Ocsko Flavia își așteaptă la fiecare sfârșit de săptămână vizitatorii, cu haine noi și vechi, viniluri, tablouri, mobilier și electronice vintage, dar și cu produse alimentare, cosmetice sau de igienă de export. Pentru cei suficient de răbdători, în oferta din talcioc se pot ascunde adevărate comori.

CITEȘTE ȘI: O zi în Timișoara