Este astăzi un loc animat, o oază verde, perfectă pentru turişti şi localnici. Puţini ştiu că frumosul parc, aflat la doi paşi de centru, are o istorie sinistră.
In 1716, otomanii au fost alungati, iar austriecii au trecut la refacerea cetăţii Timişoara. Lucrările s-au încheiat în 1765. Spaţiul din jurul fortificaţiilor a rămas neconstruit pe o lăţime de 950 metri, din motive militare. Acest spaţiu liber purta numele de esplanadă.
Au urmat ani grei pentru oraş. Relieful şi poziţia geografică favorizau apariţia şi răspândirea bolilor, iar lipsa tratamentelor moderne lăsa populaţia vulnerabilă în faţa epidemiilor. Între 1738 şi 1739, Timişoara a fost lovită de cea mai puternică epidemie de ciumă din istoria aşezării. Un timişorean din şase şi-a pierdut atunci viaţa. Un sfert de secol mai târziu, ciuma a lovit din nou.
Chiar pe locul Parcului Scudier de astăzi, esplanada dintre cartierul Iosefin şi Cetate a fost folosită ca cimitir civil şi militar. Între anii 1749–1771, inclusiv în timpul epidemiei de ciumă, aici au fost îngropaţi în jur de 8000-9000 de oameni. Pe hărţile vechi se poate observa cum locul este marcat ca cimitir.
Parcul Scudier, 1917 (Sursa: delcampe.net)
Ordinul generalului Scudier
După amenajarea cimitirului din Calea Lipovei, cel din actualul parc a fost abandonat. Un secol mai tîrziu, la iniţiativa generalului Anton Scudier, comandant militar al Banatului între 1871–1878, pe esplanada ce a servit drept cimitir a fost amenajat un parc în stil englezesc. Parcul purta numele generalului, iar din 1881 în mijlocul lui putea fi admirată şi o statuie care îl înfăţişa pe fostul comandant al cetăţii.
Locul a fost popular încă din primii ani. În 1873 exista deja o comisie pentru sprijinirea Parcului Scudier. Se organizau serbări cu intrare, iar venitul era folosit pentru întreţinerea parcului. Dintr-un spaţiu în care timişorenii erau conduşi pe ultimul drum, destinaţia s-a transformat în locul preferat al după-amiezelor de duminică.